Fazan Fazanul (Phasianus colchicus) sau „Fazanul de vânătoare” este o pasăre care a fost adusă în România de om deja din timpul romanilor.
Sursa: Fotografie din galeria personală
Fazanul este originar din Asia. Denumirea științifică (Phasanius colchicus) are o legătură directă cu zona de proveniență și de răspândire a fazanului.
Masculul are o coadă lungă bifurcată, iar penajul auriu cu pene pestrițe alb cu negru, sau galben cu cenușiu. Capul este albăstrui cu reflexe verzui. Femela are penajul de culori mai spălăcite de nuanțe galben cu cenușiu. În prezent se cunosc ca. 30 de rase, toate fiind păsări active ziua, trăind pe câmpuri cu terenuri cultivate, unde consumă de obicei o hrană de natură vegetală, iar noaptea se retrag în pădure dormind în arbori. Este o pasăre poligamă (un cocoș având 5 -6 găini), sedentară, care nu migrează iarna ci numai în căutare de hrană. Femela depune în cuib 8 - 15 ouă verzui sau brune pe care le clocește din aprilie până în iunie timp de 24 de zile pe un sol cu ierburi. Pentru a menține constant efectivul de păsări există în prezent crescătorii de fazani, puii eclozând în incubatoare.
Subspecii de fazani din România
Fazanul comun Este originar de pe malul estic al Marii Negre, find adus în Europa de greci și romani. Este mai mic la corp decât fazanul gulerat și cel mongolic, și spre deosebire de aceștia, nu are guler alb. Culoarea generală este mai închisă - pe cap și gât - verde metalic, bătând în albastru, în rest fondul este roșu închis și aripile brune - verzui. Coada prezintă dungi transversale închise. Fazanul comun este mai puțin prolific decât celelalte 2 subspecii, dar este cu mult mai rezistent, necesitând îngrijiri reduse din partea omului.
Fazanul gulerat Este originar din extremitatea de est a Chinei, fiind adus în Europa în prima jumătate a secolului 19. Cum arată și numele, fazanul are un guler alb, care la spate este mai îngust și în fața de regula întrerupt. Spatele este brun deschis, supra codalele albăstrui, iar coada mai deschisă - galbenă cenușie. Caracteristica îi este culoarea în general mai deschisă. Fazanul gulerat este mai mare la corp, ouă mai de timpuriu și se pretează foarte bine la creșterea artificială în țarcuri. În natura este mai greu adaptabil, în primul rând datorită culorii sale mai deschise, care îl expune răpitoarelor. Cere ocrotire și îngrijire mai intense decât fazanul comun, altfel dispare.
Fazanul mongolic A fost adus în Europa, pentru prima dată, în jurul 1900, în Anglia. Originar din centrul Asiei ( Turkmenistan ). Este cel mai mare fazan din România, cocoșul atingând 1,5 kg sau și mai mult.. Capul și gâtul îi sunt de culoare verde - bronz, pieptul bronzat. Culoarea generală îi este mai închisă decât la cel gulerat și mai deschisă decât la cel comun. Gulerul alb nu este continuu ci în forma de semiluna pe fiecare latură a gâtului. Se caracterizează printr-o mare rezistență la excesele climaterice, fiind originar dintr-o regiune cu clima excesiv continentală. Destul de prolific.
O subspecie des întâlnită în România este fazanul tenebros ( tenebrosus ) sau fazanul verde închis. Acesta este confundat de multe ori cu fazanul japonez, însa acesta din urmă are o nuanță verzuie și este mai mic la corp. Între tenebros și fazanul de vânătoare se produc încrucișări, încât pe terenul de vânătoare se pot întâlni "tenebroși" de diferite intensități în ceea ce privește culoarea închisă.
Iepure
În întreaga lume se cunosc circa 45 de specii larg răspândite. Se disting 3 grupuri principale de iepuri:
iepuri propriu-ziși (15 specii printre care iepurele de câmp, iepurele alb, iepurele de Manciuria și iepurele Tolai);
iepuri de vizuină (15 specii);
iepuri cu blana aspră (15 specii)
Iepurele de câmp
Lungimea corpului este de 48–52 cm, la care se adaugă coada de 8–9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. Năpârlirea are loc primăvara. Este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna, cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte. Chiar și după o săptămână puii pot părăsi culcușul pentru a-și căuta singuri hrana. Gestația este de 42-43 de zile. Aproximativ 64% dintre iepuri nu apucă vârsta de un an de zile. Mortalitatea așa mare a iepurilor de câmp se datorează în principal numeroșilor dușmani din lanțul trofic, cât și intervenției nechibzuite a omului.
Sursa: Fotografii din galeria personală
Iepurele de vizuina
Denumirea științifică este Lepus Oryctolagus cuniculus europaeus. Iepurele de vizuină sau iepurele european, denumit popular șilapin, este originar din sud vestul Europei. Este singura specie de iepure domesticită, strămoșul a peste 100 de rase de iepuri de casă, crescuți în prezent în lumea întreagă. În stare sălbatică, el poate fi întâlnit mai des în sud-vestul Ucrainei, unde formează numeroase colonii. Nu dă hibrizi la împerecherea cu iepurele de câmp.
Iepurele de casa
Iepurele de casă a păstrat multe dintre particularitățile biologice ale rudei sale sălbatice. Asemenea acestuia, are o activitate mai intensă odată cu venirea nopții. Când are posibilitatea, chiar și iepurele de casă sapă adăposturi în pământ și acolo își stabilește culcușul.
Mistreț
Mistrețul (denumire științifică Sus scrofa) este un mamifer sălbatic omnivor, în general nocturn. Aria sa de răspândire cuprinde întreaga Europă, nordul Africii inclusiv Munții Atlas, mare parte din Asia, întinzându-se la sud până în Indonezia (harta alăturată este imprecisă, incluzând ca arie de răspândire și zonele ocupate de specii înrudite, cum ar fi pecariul). În România populează pădurile, începând cu Delta și Lunca Dunării, până în desișurile Carpaților. Este colorat negru - cafeniu. Scoate sunete foarte asemănătoare celor ale porcilor domestici. Colindă în turmă pădurile și culturile agricole de la marginea acestora. Produce stricăciuni în special în lanurile de porumb și cartofi. Scroafa fată 4-6 purcei pe care hrănește cu lapte. Este vânat pentru trofeu și pentru carne. Poate ataca omul, de aceea întâlnirea cu aceste animale trebuie evitată.
Sursa: Fotografii din galeria personală
Mistrețul este strămoșul porcului domestic. Dentiția este adaptată modului de hrănire formată din incisivi, canini și măsele. Trunchiul său este puternic, îndesat, turtit lateral, mai rotunjit la umeri și mai lat la șale. Râtul lung se termină cu un disc mobil, susținut de un os cu care poate săpa și pământ tare.
Mistrețul este un mamifer artiodactil de circa 1,5 m lungime, 1 m înălțime și 200 kg greutate, cu capul mare, caninii lungi și tăioși, păr aspru, de culoare sură-neagră (Sus scrofa). Trăiește în păduri. Este strămoșul porcului domestic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu